Vreau să știi totul despre mine – toate calitățile, toate defectele, toate secretele. Vreau să le descoperi pe toate și să le accepți. Vreau să mă cunoști cu adevărat încă de la început. Vreau să știi cât mai bine ce fel de persoană sunt, ca să nu-ți imaginezi lucruri despre mine care nu sunt reale. Pentru că mi-e teamă că îți vei forma o imagine incompletă despre mine, iar mai târziu vei fi dezamăgit. Însă eu nu vreau să se întâmple asta.
Vreau să știi de la început dacă sunt omul potrivit pentru tine. Vreau să știu dacă ești dispus să mă iubești în ciuda imperfecțiunilor mele. Dragostea e o investiție importantă. E riscant să te lansezi în acțiune înainte de a clarifica regulile și de a accepta condițiile.
Și totuși, oricât de mult mi-aș dori, nu pot să evit complet riscurile. Eu vreau ca totul să fie clar înainte de orice, ca să nu apară viitoare neînțelegeri. Dar ca să știu dacă ești dispus să mă accepți, eu trebuie să-mi deschid sufletul în fața ta. Și pentru a face asta, trebuie să îmi asum riscul de a fi respinsă. Trebuie să accept posibilitatea ca tu să profiți de vulnerabilitatea mea pentru a mă răni.
Poate că cea mai sigură cale e cunoașterea treptată. Și chiar ar fi cea mai bună variantă, dacă aș reuși să mă stăpânesc și să nu-mi fac tot felul de speranțe de la prima interacțiune. Trebuie să accept posibilitatea unui eșec, în aceeași măsură în care accept posibilitatea unui succes. Nici frica de a pierde și nici încrederea într-o reușită nu trebuie să fie prea mari.
…
Dar poate că teama mea de a fi greșit judecată e doar o proiecție. Poate că eu sunt, de fapt, cea care nu poate garanta că nu se va îndrăgosti de o iluzie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu