Unii oameni par atât de fericiți, atât de lipsiți de orice grijă... Când îi privesc, uneori, mi se pare că îi invidiez. Dar apoi îmi amintesc că lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi. Nu cred că există cineva care să poată spune cu sinceritate că are o viață perfectă. Există doar oameni care se pricep să lase impresia aceasta. Ei fac față cu mai multă ușurință provocărilor, în timp ce eu sunt atât de sensibilă, încât orice întâmplare, oricât de banală, capătă în mintea mea proporții astronomice. Recunosc. Uneori îmi doresc să fiu și eu indiferentă. M-aș elibera de atâta suferință... Dar poate că, în același timp, s-ar diminua și intensitatea bucuriei. Pentru că un om care simte durerea în profunzime este capabil să trăiască și fericirea cu aceeași intensitate. Paradoxul e că, deși acești oameni au capacitatea de a experimenta o bucurie pură, o pot trăi doar pe termen scurt. Cumva, întâmplările negative au mai multă forță și îi împing înapoi în lumea agoniei. Asta mă face să cred ...