Mi-am dorit să devin scriitoare încă de când eram mică. Poate chiar dinainte să învăț să țin stiloul în mână. Îmi amintesc cum, pe la 5-6 ani, îi dictam mamei poezii inventate, pe care ea le nota într-un carnețel din care azi au mai rămas doar câteva pagini îngălbenite de vreme. Apoi, după ce am învățat să scriu, am început să-mi pun singură pe hârtie poveștile și poeziile, care izvorau din mine cu atâta ușurință! Deși pasiunea pentru cuvinte a rămas aceeași, motivele pentru care scriu s-au mai schimbat. Dacă la început scrisul era o formă de joacă, de manifestare a imaginației, acum e mai mult un fel de terapie. Mă ajută să-mi fac ordine în gânduri și să mă înțeleg mai bine. Poate vă întrebați, totuși, de ce am decis să-mi public ideile într-un blog. Voi răspunde, pentru început, prin a spune ce nu intenționez. Mai exact, recunosc că nu am nici sfaturi înțelepte de transmis, nici experiențe uluitoare de povestit. Nu am decât o mulțime de gânduri și o tendință nesănătoasă de a pet...