De ce scriu: Pasiune, Motivații și Obstacole

Mi-am dorit să devin scriitoare încă de când eram mică. Poate chiar dinainte să învăț să țin stiloul în mână. Îmi amintesc cum, pe la 5-6 ani, îi dictam mamei poezii inventate, pe care ea le nota într-un carnețel din care azi au mai rămas doar câteva pagini îngălbenite de vreme. Apoi, după ce am învățat să scriu, am început să-mi pun singură pe hârtie poveștile și poeziile, care izvorau din mine cu atâta ușurință!

Deși pasiunea pentru cuvinte a rămas aceeași, motivele pentru care scriu s-au mai schimbat. Dacă la început scrisul era o formă de joacă, de manifestare a imaginației, acum e mai mult un fel de terapie. Mă ajută să-mi fac ordine în gânduri și să mă înțeleg mai bine.

Poate vă întrebați, totuși, de ce am decis să-mi public ideile într-un blog. Voi răspunde, pentru început, prin a spune ce nu intenționez. Mai exact, recunosc că nu am nici sfaturi înțelepte de transmis, nici experiențe uluitoare de povestit. Nu am decât o mulțime de gânduri și o tendință nesănătoasă de a petrece prea mult timp analizându-le. De altfel, sunt doar o simplă fată care a rămas multă vreme tăcută. Și fix despre asta e vorba: vreau să-mi găsesc vocea. Ce alt mod mai bun de a o face, decât prin intermediul scrisului?

Vreau să am curajul să-mi exprim opiniile. Recent, am început să-mi dau seama că, fiindu-mi teamă de ce va spune lumea, nu-mi dau voie să fiu eu însămi. Bineînțeles, această teamă e strâns legată de lipsa de încredere în mine - o nesiguranță care mă ține pe loc, chiar și atunci când vine vorba de scris. Mă îndoiesc adesea de valoarea cuvintelor mele, iar acesta e unul dintre motivele pentru care am tot ezitat să le expun. 

Probabil voi rescrie aceste rânduri de o mie de ori până când am să mă hotărăsc să le public. Dar de ce mă tem atât de mult să le dau drumul în lumea largă a Internetului? De ce mă tem că oamenii mă vor judeca? Temându-mă de ei, le dau puterea să îmi controleze viața. Dar eu vreau să-mi iau puterea aceasta înapoi. 

Bineînțeles, blogul acesta nu e doar despre mine și temerile mele. Mi-am dat seama că nu sunt singura care se simte astfel, că mai sunt și alți oameni care tânjesc după sinceritate, după liniște, după un colț de lume în care să se regăsească. Scriu și pentru ei. Scriu, deoarece cred în puterea poveștilor de a uni oameni și de a schimba vieți.