Treceți la conținutul principal

Sfaturi de la mine pentru... mine

 • Voi trece peste orice dezamăgire și orice obstacol pentru că știu că pot găsi în mine puterea de a depăși momentele grele, dar nu voi tolera niciodată nedreptatea, lipsa de respect sau violența și nu voi accepta niciodată să primesc mai puțin decât merit.

• Voi face întotdeauna ceea ce cred că e bine și nu mă voi lăsa manipulată, chiar dacă mă voi simți vinovată față de celălalt; îmi voi aminti că dorințele și nevoile mele sunt mai importante și că deciziile mele vor fi respectate de oamenii care mă iubesc cu adevărat.

• Îmi voi aminti că pot greși, chiar dacă simt că am dreptate; chiar și lucrurile care par evidente pot fi înșelătoare, iar comunicarea eficientă pentru clarificarea situației este cea mai bună variantă.

• Voi comunica celorlalți nevoile și dorințele mele și îi voi ajuta să înțeleagă ce mă deranjează fără să îi jignesc sau să-i învinovățesc pentru ce au făcut; nu voi avea așteptări nerealiste de la ceilalți, precum aceea că își vor da singuri seama ce lucruri mă deranjează și nu voi continua să tolerez ceea ce pot schimba.

• Mă voi asigura mereu că ceilalți știu că se pot baza pe mine la nevoie, dar nu voi oferi ajutor atunci când nu mi se cere și nici nu mă voi sacrifica pe mine însămi pentru oameni care nu merită.

• Voi acorda întotdeauna o a doua șansă celor care mi-au greșit, dar niciodată mai multe.

• Voi respecta dorințele, nevoile și alegerile oamenilor, indiferent care ar fi acestea, și nu voi încerca să le schimb; le voi accepta chiar și dacă nu le înțeleg.

• Îmi voi aminti că doar eu sunt responsabilă de propria fericire și că pot mereu să aleg să văd partea bună a lucrurilor.

• Nu voi aștepta niciodată ca altcineva să-mi confirme valoarea; dacă ei nu mă plac, atunci am nevoie să mă plac eu; nu o să îmi trădez sinele, gândind că nu merit să fiu iubită.

• Nu mă voi îndoi niciodată de puterea minții; dacă crezi suficient de tare într-un lucru, el poate deveni realitate.

• N-am să mă mai las condusă de fantezii și speranțe de la primele interacțiuni cu un om; cred că ar trebui să pun asta în capul listei, pentru că e destul de grav; trebuie să-mi amintesc că, până nu-și exprimă clar intenția față de mine, e mai bine să presupun că nu există niciuna. 


[List in progress]

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Oameni, nu monștri – o altă perspectivă asupra violenței

În ultimele luni, spațiul public românesc a fost zguduit de tot mai multe știri despre violență, dintre care se remarcă în special cazurile de violență domestică și chiar femicid. Deși pare că aceste fapte devin din ce în ce mai frecvente, realitatea poate fi alta: nu neapărat violența a crescut, ci atenția noastră față de ea. Într-o societate în care astfel de crime erau cândva ascunse și ignorate, apariția lor în mass-media ar putea fi, de fapt, un semn al progresului – al recunoașterii unei suferințe vechi, dar tăcute. Și poate la fel de important ca expunerea acestor fapte este felul în care alegem să le interpretăm. Avem, așadar, un bun prilej pentru a ne evalua percepțiile și reacțiile. Odată cu mediatizarea acestor tragedii, apare și o divizare a opiniei publice: unii oameni condamnă criminalii cu o ură viscerală – cer pedepse, tortură, chiar moarte. Alții, dimpotrivă, pun sub semnul întrebării comportamentul victimei, insinuând că „trebuie să fi făcut ceva” ca să ajungă în acea...

Între indiferență și emoție: Cum privim cu adevărat viața?

Unii oameni par atât de fericiți, atât de lipsiți de orice grijă... Când îi privesc, uneori, mi se pare că îi invidiez. Dar apoi îmi amintesc că lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi. Nu cred că există cineva care să poată spune cu sinceritate că are o viață perfectă. Există doar oameni care se pricep să lase impresia aceasta. Ei fac față cu mai multă ușurință provocărilor, în timp ce eu sunt atât de sensibilă, încât orice întâmplare, oricât de banală, capătă în mintea mea proporții astronomice. Recunosc. Uneori îmi doresc să fiu și eu indiferentă. M-aș elibera de atâta suferință... Dar poate că, în același timp, s-ar diminua și intensitatea bucuriei. Pentru că un om care simte durerea în profunzime este capabil să trăiască și fericirea cu aceeași intensitate. Paradoxul e că, deși acești oameni au capacitatea de a experimenta o bucurie pură, o pot trăi doar pe termen scurt. Cumva, întâmplările negative au mai multă forță și îi împing înapoi în lumea agoniei. Asta mă face să cred ...